
Li sindimiendi
Pu l’amoru r'Archina
(tratta da "Per l'amore d'Archina" di Angelo Pepe. Adattamento in nuscano: Pietro Russo)

Pierinu era nu sciolacardillu senz’artu né partu. Nun aveva cumbinatu niendi ri buonu e puru tuneva già chiù di vind’anni. A Nuscu lu distinu sua era già signatu. Passava pu unu chi nun tuneva la capu a postu.
“Pucché stai tuttu lu juornu senza fà niendi? Vai sulu girannu, sì nu scanzafatica. Sì capaci sulu ri sfottu la gendu anziana. Mitti la capu a postu prima c’addiviendi nu dilinguendu! Li ruceva la gendu. –Mbicciativi ri li cazzi vuosti- ruspunneva subbutu; e scappava, nun si sà si pu paura o pu scuornu.
A partu quaccherunu chiù combrensivu, tutti li rucevanu la stessa cosa ma Pierinu nun si la pigliava, accussì pareva, ma sotta sotta pativa. Chiù di na vota aveva puru ruspuostu: “aviti puru ragionu a sprubbucarimi e a parlà malu ri me ma nisciuni pensa ca nun aggi mai avutu nu cunsigliu, na bona parola. La manganza ri na mamma? Nun conda niendi? Mi pari mill’anni...nu juornu o l’atu mi ni vau e vi levu lu fastiriu!”
Ra Vigevanu era arruvatu a Nuscu Furtunatu, na scappata pu salutà la nonna. In altitalia s’era nzuratu. Pierinu, cumbagnu sua l’addummannavu:-E`luveru ca ti sì spusatu? Aurii, aurii! Stai buonu megli ri quannu sì partutu!- “Sai a dui si stà megli, è n’ata vita. Mi songu decisu quannu m’accurgietti ca mi cunzuamava tuttu e nun arruvava a mettu na lira ra partu. Certu ngi volu puru nu picca ri furtuna pu truvà na guagliotta cu la capu a postu. La gendu com’a nui potu mettu sulu ru brazza pu fatià. Nunn’è facilu ri ngundrà na pursona semblici e senza grilli pu la capu ma comu viri basta nu picca ri bona volondà ».
Parolu sandu, Pierinu rumanivu punzusu e mbressionatu. Furnunatu aveva saputu acchiappà lu mumendu buonu pu fà na vita diversa mendri issu s’era mbadanatu. Li mangava la forza ri piglià na decisionu, avessu vulutu lassà Nuscu ri nottu, pu nun si fà vuré e luvarisi ra cuollu quera brutta numinata ma li mangava lu curaggiu ri parti sulu senza n’appoggiu.
Nuscu era tuttu, ricordi ri criaturu, li juochi, li primi juorni ri scola, l’aria, lu solu, la vita.Li juorni, li misi, l’anni passati nmiezz’a ru biu senza cundrollu, spunzaratu, senza limiti ri tiembu robba chi nun avessu pututu truvà a nisciuna partu ri lu munnu. Puccatu ca la gendu nu lu cunsiderava e sta cosa nu la suppurtava chiù, si sundeva priggionieru.
-“È mai pussibbulu ca quannu rìciunu ca sì nu pocu ri buonu muttennu ngundu puru quacche fissaria ri famiglia, sì condannatu e mistu ra partu?” Riusciva finangu a ruflettu quannu la solitudina lu pigliava.
Quera vurnata peró si feci apprezzà, aveva juccatu fortu, la voiura aveva azatu nu pruvinu chi s’era nfulatu ind’a tuttu ru sunghinu. Pu paricchj juorni ivu luvannu nevu pu nanzi a ru portu ri la gendu. Si guaragnavu quacche cosa ri sordi ma avivu soddisfazionu sulu ra na vicchiarella, zia Fulumena chi li rissu “Si cundinui accussì truovi sùbbutu na guagliotta chi ti volu benu e chi t’apprezza..... A te ti servu na bona figliola chi ti mandenu la capu a postu, questa è la miricina chi ngi volu pu te.”
Vunivu la primavera. Si presendavu l’accasionu ri nu lavoru stagionalu, nu candieru pu allargà la via ri la “Fundana ri l’Angliulu” na bona cumbagnia, gendu allegru chi truvava lu tiembu puru pu cundà barzellettu. Pierinu fu stutu a nvendarisi la partu sua: “Guagliù i’ aiutu lu capucandieru, vi portu l’acqua e songu a dispusizionu pu tuttu queru chi vi servu”
Tutti si meravigliavunu: “Pierinu sta cangiannu, chi sà che tenu ngapu”
.....Po’ turnavu la vita ri sembu, nun g’era niendi ra fà, a Nuscu nun g’era viersu ri cangià ru cosu. Truvà na guagliotta era assai difficilu. Bellu guaglionu era puru ma la numinata era veramendu pusanda e brutta!
Na rumenucu r’ottobbru ri matina priestu girava nmiezz’a la chiazza cu na faccia cundenda. S’abbicinavu Ndoniu, nu personaggiu ca ri storiu r’amoru ni capiva. -“T’aggi vistu, l’ati juorni, chiacchiarià cu na guagliunastra cambagnola, mica ti si azatu priestu pucché nun putivi rormu punsannu ca la rumenuca essa venu a lu paiesu? - I’ ...stongu qua pu sendu li cundi ri li viecchj, ngi ni stannu tanda attuornu a Sand’Amatu”. -E accussì sia, l’occasionu è bona, nun ti la fà scappà”.
L’aria era freshca, ma si preparava una ri queru jurnatu ri solu, una ri queru jurnatu r’ottobbru ca sulu Nuscu sapu uffrì. Pierinu era nervosu e pu circà ri si carmà feci lu giru ri Nuscu. Sicuramendu nu li ieva ri guardà li culuri ri ru cambagnu, ru frascu carutu, l’uva matura, tuneva ati punzieri pu la capu. La chiazza s’era chiena ri gendu e di cuntadini vustuti a festa e chi chiacchjriavanu.
-“La vì là, la vì là !” suspiravu Pierinu tuttu emozionatu. Archina era na bella figliola cu na facci r’angiulu, garbata e sembu sorridenda. Passiavunu pu paricchj tiembu. Si vureva ca era na bella cocchia.
Passavunu nu paru ri misi, Pierinu nun parlava quasi cu nisciuni era seriu e appena lu putivi abbicinà.
Nu pomeriggiu r’accordu cu Archina ivunu andó li pariendi ri essa pu li fa sapé ru ndizionu sua. S’abbiavu dicisu pu la discesa ri Porta Mulinu po’ quattu zumbi fu a la Purtella. Na massaria picciula , gendu sembrici e educata chi li féciunu subbutu nutà ca pu farisi na famiglia ngi vuleva nu lavoru fissu mendri issu tuneva na numinata pocu bona. Lassamu passà nu picca ri tiembu e po’ vurimu si la vuoi angora a Archina.
A stu pundu Pierinu pigliavu lu curaggiu a doi manu. “Ma i’ e Archina ngi vulimu benu, addummannatilu puru a essa e questa è la cosa chiù mbortanda. La gendu parla pucché songu mmiriusi e si ni verunu benu sulu quannu puonnu fà malu a quaccherunu. Si si facessunu li fatti loru ....lu lavoru...? I’ songu dispostu a ghj a la fina ri lu munnu, a la Frangia, Belgiu, Svizzera....Nun mi mettu paura r’affrundà sagrifcicj. Lu canusciti Furtunatu ri zia Albina, sè truvatu la fatiga in altitalia e ghjndu a picca tiembu s’é sistimatu. Quannu ng’è la bona vulundà e la dicisionu si potu fà tuttu.
Archina lu guardava e ngi vunevanu ru lacrumu a l’uocchj, nun s’immaginava tanda sicurezza e tandu accanimendu. Roppu picca tiembu si spusavunu. Fu accussì ca Pierinu sparivu ra Nuscu né la nostalgia lu feci turnà. Lu vurivunu nu paru ri votu roppu tand’anni e sembu ri corsa.
Lu tiembu inesorabbulu aveva cangellatu ogni ricordu ri ru passatu. Che stranu a botu lu distinu!
Li viecchj
Si conda c'a li tiembi andichi, li viecchj ru munavanu ra n'arrurupatoriu pucché nun survevanu chiù a niendi, tannu nun pigliavanu mangu ru pinzionu.
Nu juornu nu cristianu si carrucavu nguollu lu patru viecchiu e s'abbiavu cu lu ì a ghiuttà abbasci. A nu certu pundu si fermavu pu si rupusà nu picca, allora lu patru li rissu:
-Guagliò qua mbundai puru i' quannu ietti a munà tatonu abbasci-
Lu figliu capivu la lizionu e si lu purtavu n'ata vota a la casa.
Mò stu viecchiu quannu mangiava si vaviava tuttu allora lu figliu pu avità stu spettaculu stummacusu feci nu bangariellu cu nu vacilu nmiezzu e lu muttivu ind'a nu ca ndonu ri la stanza andò nisciuni lu vureva. Mendri lu fineva ri sistimà, lu criaturu chi aveva vistu tuttu rissu a lu patru: -Tatì fallu buonu lu vàvutu ca po ti lu truovi-
La professoeressa
L'annu arruvava a la fina e tutti ngi priavami a lassà l'elemendara e ghì a la scola media comu si aviemmi ì a na festa. Ra nu latu ng’erano li banghi ri li guagliuni e da l’atu quiri ri ru guagliottu pucchè nun ngi muttevanu mai nziemi uommini e femmunu. Quannu ng'eranu li probblemi, i' fineva sembu lu primu accussì ru passava a Maria assittata a fiangu a me ma a l'ata fila. Ngi guardavami senza parlà, m'accondendavu ri li sguardi e di li sorrisi, però mi piaceva assai pucchè tuneva la frangetta nnanzi a l'uocchj e quacche numicculella nfacci. Mó ngi r’avessu vulutu rici ca li vuleva benu, ma lu guaiu era ca nun aveva coru ri li parlà. Mi mutteva scuornu ri tuttu, essa tuneva nu grembialu bellu neru cu lu collettu biangu e lu nastrinu rosa mendri lu miu era scangiatu, arrupuzzatu e lu nastrinu l'aveva puru persu.
Na vota però mi facietti curaggiu e nziem'a lu probblema li scruvietti nu bigliettinu: "Maria ti vulessu parlà ma nun aggi coru. Tu mi pari Loredana, una chi nun canusci pucchè è nu fotoromanzu, però mi piaci pucchè tieni la stessa frangetta sua e i' ti vogli benu assai". Ra quiru mumendu nboi nu mi girai chiù versu li banghi a fiangu, divendava russu nfacci sulu a punzà ca essa mi puteva guardà, sperava ca lu bigliettinu si fossu persu accussì nun era obblicata a dirimi "guagliò ma tu si pacciu?" Invece mi ruspunnivu e mi rivu puru l'appundamendu vicin'a lu mulinu.
Quiru juornu ru spadaccijatu nun si cundavanu, tra na mbizzata e n'ata guardava sembu versu lu mulinu e quannu la vurietti arrivà fui feritu a mortu e a Sandacroci nun sciunnietti.L'annu finivu e avevami fà l'esame r'ammissionu a la scola media chi però tannu nunn'era obblicatoria. Papà nu juornu mi parlavu: -Figliu miu nui nun tunimu li sordi, tu m'hè aiutà a fatijà vicinu a lu bangariellu nun puoi cundinuà ru scolu- Ru ducietti a la maestra, la signora Iannaccone: -Tuo padre è proprio un testardo ed pure comunista, verrò a parlargli.-Cundai lu fattu a mamma: -Sinu, pàtutu prima era condru a Mussolini e mó è cumunista e si hè mistu tutti condru ra lu fratucucinu préutu, a lu raggionieru e a ru ziu.- Maronna mia, punzai ngapu mia, quanda cosu è pàtrumu e chiù l'ammirava e li vuleva benu pucchè mi pareva nu personaggiu ri la storia, unu ri quiri guerrieri o condottieri.
M'era quasi rassignatu. "Accussì volu Diu", punzava ngapu mia. Ma Diu nun buleva questu pucchè nu paru ri juorni roppu la signora Iannaccone, pozza avé tanda rufrieshchi, vunivu a casa a parlà cu papà:-Peppino, tuo figlio deve andare alle medie, è molto bravo e sarebbe un vero peccato se si fermasse alla quinta elementare. Sai oggi anche per fare lo spazzino ci vuole la terza media! Iscriviamolo agli esami d'ammissione poi il Signore provvederà-Papà si cunvingivu, lu fattu ri lu spazzinu lu mbressionavu, vunnivu r'ova ca la gallina aveva fattu, mi feci fà ru fotografiu andò "Velle" e i' passai l'esami senza probblemi.
Pu accattà li libbri e li dizionarii faciemmi na lista e la mannammi a zia Assunta a Roma pucchè là si truvavanu ausati e a metà prezzu. Veramendu ziama ru truvavau però m'aveva acundendà pucchè mangava sembu quacche paggina o ca era strazzata o ca nun si truvavanu tuttu ru parolu. Pu li quaderni m'arrangiava cu Amatu chi ni tuneva assai e mi ru deva puScuola mediacchè i' ngi passava li temi sott'a lu bangu.
La classe era chjena ri ciucci gruossi ripetendi e quisti facevanu sembu scioperu e na vota purtavunu puru a me pucchè ng'era ru latinu. Maria era angora là, sembu a l'ata fila ri banghi però ngi scangiavami li bigliettini d'amoru e ngi vulevami benu.
Ng'era lu ngignieru Iulianu chi fumava com'a nu turcu, scruveva l'algebra a la lavagna, cangellava tuttu senza preoccuparisi ca la metà ri la classe nun aveva capitu o vistu niendi.. Ng'era Elena Stellato la pufessoressa ri frangesu, corta, chiatta e tutta pittata, li facevami sembu li shcattamiendi e si mutteva paura ri tuttu.Ng'era Lu professoru ri musica chi ngi mbarava lu solfeggiu ca nui struppiavami apposta e alluccavami: " FA-MI-FA .... ah...ah "Ng'era lu professoru ri disegnu chi ngi mutteva lu vasu andicu ngopp'a la cattedra e nui l'avevami disegnà cu li condorni ombrati e avevami rispettà la grandezza pigliannu ru musuru cu lu labbusu e lu vrazzu stisu. Ng'era lu presidu chi ngi parlava ri la "croci" e di Alcide De Gasperi, un grande uomo chi aveva salvatu l'Italia ra li bolscevichi. Nun tutti capevanu, paricchj crurevanu ca li bolscevichi erano barbari brutti cu ru cornu e avevanu accisu De Gasperi.
E poi c'era la professoressa di lettere....bella ed elegante, tutta la classe ne era innamorata. Era così distinta che ancora oggi non riesco a descriverla in dialetto. Aveva i capelli neri, lunghi, tirati e annodati sulla nuca da un nastrino bianco, gli occhi allungati un po' a mandorla, la bocca piccola ma con labbra rosse e carnose, il sorriso smagliante. Mentre spiegava l'Iliade o ci parlava del Manzoni, io la guardavo, ascoltavo la sua voce dolce e persuasiva e dimenticavo persino Maria, il mio grande sogno d'amore.
Ngi l'hammu fatta
Ng'eranu tutti quera sera a la casa ri zia Ngiulina: li stranisi, li svizzeri e li nuschisi.
Era ri lugliu (1979) ma pu ngi luvà nu sfiziu, appicciammi ru fuocu e carrucammi leuna e ciuppuni com'a lu mesu ri innaru. Roppu fatta na vrasa degna ri quiri
sandanduoni andichi, preparammi rui ruoti ri patanu cu agli freshcu, aregana, sasicchj ri zì Peppu a Cambu, e ru cuciemmi fuocu ngimma e fuocu sotta.
Manu, manu l'addoru ieva ngielu e nderra puru, tandu ca lu vicu Arcu Spagnoletti s'accuglivunu e gramavunu tuttu ru gattu ri Nuscu. Mangiammi e ngi faciemmi tunni tunni, pó quannu la ramiggiana ri "Barbanicu"purtata ra Ginu, accumingiavu a circà aiutu, Amatu s'azavu, sciunnivu a lu suttanu e doppu picca turnavu cu la fisarmonica nguollu tra la surpresa e la gioia ri tutti. S'assittavu, si preparavu e ngumingiavu a sunà e pó a candà: "Ngi l'ammu fatta, ngi l'ammu fatta, ngi l'ammu fatta, a mbriacà... "
Tra tarandellu e sandarcangiuli nun si capeva chiù niendi, lu repertoriu lu feci tuttu, pó si fermavu, s'assucavu la surata, si feci n'atu bicchieru ri vinu, divendavu seriu,
fissavu Sylviane indu a l'uocchj e li candavu:"Quando tu sei con me, questa stanza non ha più pareti..."
E menu malu pucché ra lu cavuru nun si rususteva chiù. Finita la dedica a la bell'elvetica, pigliavu n'aria sulenna e dissu: -Per i miei amici emigrati:
"Paese mio che stai sulla collina…. Che sarà, che sarà ……
Tra l'applausi ri tutti cundinuavu a candà affì chi l'emozionu futtivu paricchj, e quannu ru làcrumu accumingiavunu a guastà lu truccu r'Angelina e di Maria, capivu ca queru parolu pungevanu lu coru ri chi priestu aveva turnà nderra straniera e cangiavu canzona:"Aza la coscia e fammila vuré. e ru femmunu senza piettu nun si puonnu marità ...
"Tra ru risatu s'era fatta quasi mezzanottu, l'ora ri li spaghetti agli, uogli e pupaiunu fortu comu volu l'andica ausanza. - Guagliù, prima ri mangià- rissu Amatu -Facimungi n'ata canzona tutt'assiemi, adda essu lu finalu. Sunditimi buonu, i' ricu: "Mamma lu coru, mamma mia lu coru" e bui ruciti: "Figlia che hai, figlia mia che hai? Roppu i' fazzu la mamma e bui faciti li figli e avita rici sembu: "Noni, noni mamma!" Attenzionu! siti tutti prondi?
Feci n'introduzionu cu la fisarmonica pó ngumingiavu: -Mamma lu coru, mamma mia lu coru- -figlia che hai, figlia mia che hai?-
-vulissi na caramella?- Vulissi e vulissi, pu quasi nu quartu r'ora issu annanzi e nui appriessu affì chi: -Vulissi nu bellu guaglionu?-
-Noni...sinu, sinu mamma!-
Nu juornu, ngi truvammi tutti quanda nziemi, comu ngi cápita spissu a la Svizzera, Ndoniu muttivu lu reggistratoru e ngi feci sendu la cassetta.
Ni cupiammi na ricina, la chiù bella fotografia l'ausammi pu fà la cupirtina, pó ni riemmi una purunu a tutti, sulu Amatu nu l'avivu né ngi la putiemmi mannà.
Spissu punzamu a quera serata passata assiemi, andó nui stranisi ngi simu veramendu sunduti a casa nosta, ngi simu mbriacati ri vinu, ri gioia e di quiru
saporu ca sulu la terra tua ti potu rà. Assiemi ammu candatu: "Ngi l'ammu fatta"; è luveru Amà ammu passatu la serata chiù bella a Nuscu; e si oj lu truccu r'Angelina e di Maria si guasta angora è pucché ngi l'ammu fatta a trapiandariti ind'a lu coru nuostu. Roppu tand'anni, nui ti punzamu angora!
